Dacă vorbești oamenilor despre ceea ce faci și ei rezonează cu ideea proiectului tău, încearcă să contribuie și ei, iar asta am simțit-o când am primit bani, cazare, mâncare, reparații gratuite la bicicletă, obiecte și recomandări care să-mi facă drumul mai ușor, îmbrățișări lungi, strângeri puternice de mână.
Când călătorești singur parcă ai mult, mult mai multe de câștigat… Și când spun asta, mă refer la faptul că am primit foarte mult și mai mult decât atât am învățat în timpul aceastei călătorii să primesc fără a mă simți datoare. Am descoperit frumusețea acestui cuvând a primi, deși la nivel teoretic eram în cunoștință de cauză, că nu e musai să dai înapoi aceleiași persoane care îți oferă, ci poți să dai mai departe, altora, în timp. Încă din prima zi de călătorie, după primii 20 km mă găndisem să mă opresc să iau prânzul, astfel am oprit la o tanti care avea pe marginea drumului roșii de vânzare. Am cerutdouă roșii (mergea cu șnițelele pregătite de mama și mozzarella de mult avută în frigider), când să-i dau banii, doamna mi-a întors spatele și mi-a urat Drum bun! I-am mulțumit din suflet și mi-am continuat drumul. Mi-am zis: Cum se poate întîmpla așa ceva încă din prim zi de drum?! Am mai primit și caise așa, dar ca să vezi că atunci când am călătorit cu cineva (cu Jean Michel sau cu George din București) 1-4 zile, nu am mai primit produse gratuite. Cred că oamenilor li se face milă sau sunt mai darnici cu cei pe care îi văd singuri sau poate le e mai ușor și lor să ofere mai puțin din puținul lor.
Când am fost în Oradea, Dumitru pe de Wormshowers (este un site dedicat bicicliștilor care călătoresc, unde poți găsi cazare gratuită) a avut grijă să-mi facă bagajele mult mai ușoare, astfel am scos sacul meu de dormit (de 3 sezoane) și l-am trimis prin poștă acasă, care ocupa ceva mai mult spațiu în coburi (gențile acelea portocalii atașate pe bicicletă, pe care le vedeți în poze) și mi-a oferit sacul lui de dormit (de vară), care era de 3x mai puțin spațios și mai ușor. Când mergi cu bicicleta la drum lung trebuie să fii conștient că ai nevoie de cât mai puțină greutate pe bicicletă, în spate sau în remorcă (un alt mecanism folosit în cicloturism). Orice kg în plus îl simți, mai ales la urcări. Am avut norocul că nu am prins acel moment critic în care îți vine să-ți arunci bicicleta în șanț din cauza greutății
O experiență tare faină mi s-a întâmplat la intrare în Tulcea. Trece o mașină cu două biciclete sus pe portbagaj pe lângă mine. Șoferul dă un claxon de salut, îl salut și eu. Mai trece încă o dată din sens opus. La câteva secunde mă mai depășește a doua oară și scoate pe geamul din stânga lui o sticlă cu apă de 0.5 (în semn de pace). Oprește, mă opresc mai în urmă fiind. Iese din mașină și vine spre mine; mă întreabă detalii despre ce fac, în ce direcție merg și dacă am unde să dorm. ”Poți dormi la noi!”. Culmea, nu aveam cazare, dar Tulcea fiind un oraș mare, nu mi-am făcut probleme din punct de vedere al cazării pe timp de noapte. Puteam să refuz, să fiu sceptică și paranoică, dar am acceptat pentru că omul mi-a prezentat seriozitate și siguranță prin acel NOI, prin faptul că mi-a spus că derulează un Proiect Pedalez, nu mă droghez, dar am zis DA și nu mi-a părut rău. De ce nu mi-a părut rău? Pentru că am cunoscut-o pe soția lui Țuri (Ion Boncea), pe Magda Boncea, o femeie deosebită, care mi-a propus să mai rămân, să mergem împreună la festivalul Moto Delta din Luncavița, și DA, am acceptat. Prin faptul că am acceptat am descoperit Munții Măcinului (cei mai vechi din Europa și din țara noastră) în toată frumusețea lor, cu pietre de mii de ani și broscuțe țestoase care-ți ies în cale și le poți lua în mâini pentru poză, cu vegetație, fluturi și păsări foarte rar întâlnite, pe doar pe 1% din suprafața țării.
Pentru faptul că am zis DA, unui om necunoscut, care mi-a inspirat încredere, am participat pentru prima dată în viața mea la Festivalul Moto Delta, m-am cățărat pentru prima dată pe pe stâncă, am parcurs o parte din Munții Măcinului pe jos și cu bicicleta și cel mai important lucru, este că mi-am făcut prieteni. Riscul poate e de ambele părți. Poate și ei s-au gândit pe cine iau în casă, cu cine mergem la festival?! Cu o tipă pe care nu o cunoaștem, nu știm nimic despre ea?! Prin urmare spontaneitatea e foarte faină și merită să dai frâu liber a ceea ce simți. Cu siguranță, dacă Țuri mi-ar fi expus altfel oferta de a dormi la ei, aș fi reacționat altfel, poate chiar refuzam, dar în cazul meu, am avut doar de câștigat!
Diana Hener
Publicat de Public News
Turul României pe bicicletă 